Preview
Este un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau de o parte din avutul său.
Testamentul poate să cuprindă:
- Sarcini impuse legatarilor.
- Exhederări, adică îndepărtări de la moştenire a unor moştenitori legali nerezervatari.
- Desemnarea unui executor testamentar, adică a unei persoane împuternicite să aducă la îndeplinire ultima voinţă a defunctului.
- Revocarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior.
- Retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior.
- Un partaj de ascendent.
- Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei.
- Dispoziţii cu privire la îngroparea şi funeraliile defunctului.
Caracterele juridice ale testamentului
a. Întruneşte trăsăturile unui act juridic, deoarece conţine manifestări de voinţă făcute în scopul de a produce efecte juridice.
b. Este un act unilateral, întrucât efectele sale se datoresc unei singure voinţe aceleia a testatorului, iar nu voinţei beneficiarilor acestuia.
c. Este un act solemn, întrucât el trebuie să îmbrace ad validitatem formele anume prevăzute de lege.
d. Este un act personal, neputând fi încheiat prin reprezentare.
e. Este un act mortis causa, în principiu fiind destinat să producă efecte la moartea testatorului.
f. Este un act esenţialmente revocabil, testatorul fiind în drept ca până la moartea sa să revină oricând asupra dispoziţiilor unui testament al său anterior.
CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI
Condiţiile de fond
A. Consimţământul
Este unul din elementele esenţiale ale oricărui act juridic deci şi al testamentului întrucât exprimă voinţa autorului la încheierea actului juridic respectiv.
Lipsa consimţământului este sancţionată cu nulitatea absolută. Consimţământul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.
B. Capacitatea
Manifestarea de voinţă (consimţământul) trebuie să emane de la o persoană cu capacitate de a dispune prin liberalităţi, iar persoana în favoarea căreia este făcut testamentul să aibă capacitatea de a primi liberalităţi.
|