Preview
Stelele
Ce sunt stelele ?
Stelele (Figura 1) sunt uriase acumulari de gaze (de obicei hidrogen si heliu) fierbinti si luminoase, de forma sferica. Stabilitatea lor din punct de vedere al formei se datoreaza, în mare parte echilibrului format între uriasele forte de gravitatie (care îsi exercita forta spre interior) si reactiilor termonucleare din interiorul stelei (care îsi exercita forta spre exterior).
Vazute de pe Pamânt toate stelele, cu exceptia Soarelui, par a avea acelasi loc pe bolta cereasca pentru un timp foarte îndelungat. Ele sunt într-o miscare permanenta, iluzia starii fiind cauzata de distantele foarte mari dintre ele si Pamânt.
Numarul stelelelor vazute cu ochiul liber de pe Pamânt este în jur de 8000, dintre care 4000 din emisfera sudica, iar 4000 în emisfera nordica.
�n Calea Lactee, galaxia în care se afla Soarele împreuna cu sistemul nostru solar, se estimeaza a fi câteva sute de miliarde de stele, care au fost observate cu ajutorul tehnologiilor moderne. Numarul galaxiilor cunoscute este de câteva sute de milioane, astronomii fiind convinsi ca numarul lor este mult mai mare.
Cea mai apropiata stea de cea a sistemul nostru solar este Proxima Centauri, o componenta a sistemului solar format din trei stele, Alpha Centauri. Distanta dintre cele doua stele este aproximata la 4.29 ani lumina, adica 40 miliarde de kilometri.
Caracteristicile stelelor (culoarea, temperatura, luminozitatea, marimea) varieaza de la stea la stea în functie de masa lor (cantitatea de material continuta) si în functie de modul de formare. Caracteristicile unei anumite stele varieaza de asemenea, din cauza schimbarilor suferite în timpul perioadei de viata a acesteia. Viata unei stele varia de la sute de milioane pâna la zeci de miliarde de ani terestri.
Nasterea unei stele
Stelele iau nastere din nori de praf cosmic, a caror densitate constanta este de câteva miliarde de ori mai mica decât a atmosferei terestre.
La un moment dat, densi..gurul satelit natural al Pamântului.
Oamenii de stiinta se multumesc pentru moment cu analize spectrale si studii efectuate de prin apropierea Pamântului (Figura 10, 11).
Bibliografie
* * * * . Encyclopedia of Space and the Universe. Editura Eyewitness Encyclopedias 1999.
* * * * . Encyclopedia of Science. Editura Eyewitness Encyclopedias 1998.
* * * * . Astronomy Online (www.astronomy.com).
* * * * . Mémo Encyclopedia. Editura Aquila 1996.
1
1
|