Preview
Padurea Spanzuratilor- L.Rebreanu- tematica razboiului
Tematica razboiului, prin bogatul ei material de viata, cu nesfârsitele implicatii de ordin sufletesc si social, prin ceea ce reprezinta ca dramatica înclestare de forte, a atras în chip deosebit preocuparile artistice ale lui Rebreanu atât în nuvela cât si în roman. Momentul suprem obtinut de scriitor în aceasta directie este romanul Padurea spânzuratilor.
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie dupa destainuirile directe ale scriitorului, reluate si de alti membri ai familiei, între care de catre sotia sa Fanny Rebreanu.
Un prim strat genetic îl constituie impresia profunda lasata asupra scriitorului de ororile razboiului pe diferite câmpuri de lupta si mai ales de uciderea în masa prin spânzuratoare a unor ostasi cehi, scena înregistrata pe o fotografie care i-a cazut în mâna. Manuscrisele sale pastreaza câteva schite, inclusiv planul acestei întâi faze, în care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa.
Încercat pe aceasta baza, romanul a fost repede parasit, întrucât felul propriu al inspiratiei lui Rebreanu si anume nevoia unor temeiuri de observatie si cunoasterea obiectiva, a unor date concrete de referire pentru intuitia sa artistica, nu se realizase, totul ramânând în sfera deductiei si a abstractiunii. O spune limpede el însusi: "Subiectul Padurii spânzuratilor, o constructie cerebrala la început, s-a umanizat numai când a intervenit contactul cu viata reala si cu pamântul".
Acest contact l-a adus cel de-al doilea strat formativ si anume vestea executiei fratelui sau Emil de catre austro-ungari si dezvaluirea pâna în amanunt, prin cercetari la fata locului, a felului în care s-a întâmplat tragicul eveniment. Faptul e precizat de scriitor: "Fara de tragedia fratelui meu, Padurea spânzuratilor sau n-ar fi iesit deloc, sau ar fi avut o înfatisare anemica, livreasca, precum au toate cartile ticluite din cap, la birou, lipsite de seva vie si învioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste în sufletul omului".
..ontradictiilor si remuscarilor ce-l sfâsie, împletita, sub impulsul credintei regasite, cu exaltari mistice si umanitariste, cu nadejdea iluzorie a înaltarii în alta lume, eliberata de patimi, dreapta, senina, eterna.
Vazut sub raportul constructiei de ansamblu, romanul atesta aceeasi rotunjime ca si Ion, aceeasi stricta ordonare a materialului în jurul fluxului principal de viata urmarit. Romanul începe si se încheie cu peisajul sinistru al spânzuratorii.
1
|
