Preview
Un asemenea determinism, suficient de precis pentru a situa libertatea în cadrul lui în raport cu circumstanţe determinate de acţiune, dar suficient de flexibil şi nuanţat pentru a-i oferi ?spaţiu? de creativitate şi semnificaţie umană autentică, este determinismul dialectic. Coordonatele acestui determinism dialectic, totalizator, antireducţionist, probabilist şi apt să realizeze la scară umană sinteza obiectivului şi subiectivului (implicit a necesităţii şi libertăţii), au fost trasate în lucrările de specialitate şi s-au îmbogăţit şi aprofundat graţie cuceririlor ştiinţei contemporane.
Implicând o activitate practică structurată, dar şi structurantă, opţiuni axiologice şi proiecte, alegeri între căi de acţiune posibile, angajarea sintetică originală şi creatoare a subiectivităţii umane în dublul ei raport cu situaţiile externe şi structura internă a personalităţii, determinismul inserează în textura sa, al scară umană, libertatea. Definind libertatea într-o primă instanţă, împreună cu J.P. Santre, ca ?mica mişcare care face dintr-un individ totalmente condiţionat social o persoană care nu restituie totalitatea a ceea ce a primit în condiţionarea sa?, constatăm, chiar înainte de a intra într-o analiză mai detaliată, cât de fertilă este concepţia despre determinismul social pentru explicarea şi aprofundarea lui. Căci, aşa cum spune Engels, libertatea nu constă în visata independenţă faţă de determinările obiective, ci ?în cunoaşterea acestora şi în posibilitatea deschisă prin acest fapt de a le pune sistematic în acţiune pentru atingerea anumitor scopuri?.
|
