Preview
Drama intelectualului lucid- Stefan Gheorghidiu Personajul principal din romanul "Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi", Stefan Gheorghidiu, sublocotenent intr-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea vaii Prahovei, este concentrat de curand, ceea ce constituie pentru el "o lunga deznadejede".
Discutia de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a eroului care considera ca "cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt" si declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste, aducand-o in realitate prin memoria involuntara.
Eroul traieste in doua realitati temporale, ce a timpului cronologic (obiectiv), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii.
Stefan G. este o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si de adevar.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, e un zbucium permanent in cautarea adevarului. Stefan primeste o mostenire pe neasteptate o mostenire de la unchiul sau, Tache si, ca urmare, sotia sa, Ela, se lasa in voia tentatiilor mondene, devenind din ce in ce mai preocupata de lux, petreceri si escapade, fapt ce intra in totala contradictie cu conceptia lui despre iubire, despre idealul sau de feminitate. Student la filozofie, inzestrat intelectual, Stefan traieste in lumea cartilor, o lume in totala contradictie cu lumea unchiului Tache, cu care eroul nu are nici o legatura spirituala.
Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare, pe care le diseca cu minutiozitate. Viata sa devine curand o tortura.
Autoanalizandu-si starile cu luciditatea caracteristica, disecand fiecare reactie pe care o are, respinge ideea geloziei: "Nu, n-a fost niciodata gelos, desi a suferit atat din cauza iubirii".
..puterile si se repezi inainte". Pintea il gasi "cu capul sfaramat la tulpina stejarului" si, ca sa nu afle nimeni ca-i scapase din nou, de data aceasta definitiv, ii impinse trupul in valurile raului.
Luni pe la pranz focul se stinsese, de toate nu se alesese "decat praful si cenusa". Batrana statea cu copiii pe o piatra si plangea cu lacrimi soarta nemiloasa, gandindu-se: "-Se vede c-au lasat ferestrele deschise (...) Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat".
1
|