referat Copii cu nevoi speciale in educatie

Copii cu nevoi speciale in educatie

Referat Informatica - liceu

Acesta este doar o parte a referatului! Referatul original trebuie descarcat!

Preview

Copii cu nevoi speciale in educatie








Educatia pe care eu o propun include tot ceea ce este potrivit pentru fiinta umana –dorinta noastra principala este ca toti oamenii sa fie educati complet pentru intreaga omenire- nu doar cate un singur individ, ci toti indivizii impreuna.
Charles Silberman




INTRODUCERE


Asa cum am discutat in capitolul 1, asistentii sociali din scoli au fost in mod traditional preocupati de nevoile de invatare si adaptare ale tuturor copiilor si tinerilor. Totusi, pana la adoptarea P.L. 94-142 (Actul de educare a tuturor copiilor cu handicap) in 1975, nu a fost acordata recunostiinta cuvenita rolului pe care asistentii sociali din scoli l-au jucat in asistarea elevilor cu handicap. In aceasta mostra de legislatie federala, asistentii sociali din scoli sunt identificati ca “servicii de relatie”.
Acest capitol se ocupa de copiii care au nevoi speciale in procesul de invatare, potrivit definitiei P.L. 94-142, de modul in care scolile publice au venit in intampinarea acestor copii ca si grup, de legislatia si de contestatiile initiate in numele lor. Problemele socio-legale discutate in acest capitol sunt complexe. Deseori rezultatele cercetarilor despre care ar fi cea mai buna metoda de educare a copiilor cu retard mintal, cu tulburari emotionale, cu dizabilitati de invatare, fizice sau de alte tipuri nu au dus nicaieri. Desi legea pretinde ca acesti copii sa fie educati in medii cat mai putin restrictive, principala inrebare ramane daca acesti copii invata mai bine in clase alcatuite exclusiv din copii precum ei, sau pot fi avantajati de invatarea alaturi de elevi normali. Astfel de probleme tin de serviciile de asistenta sociala. Daca educatorii dezolta modalitati de predare adecvate pentru copiii cu dizabilitati, zona preocuparior asistentior sociali este dezvoltarea unei functionari socio-emotionale sanatoase. Acest fapt necesita concentrarea asupra problemelor de tranzitie, propaganda, drepturi ale elevilor si medii favorabile invatarii.


CLASIFICAREA ELEVILOR SI PLASMENTUL SCOLAR


Istoric si influente timpurii

In trecut, scoala a exersat o autoritate considerabila asupra plsamentului educational al copiilor. Aceasta autoritate era fondata pe principiul IN LOCO PARENTIS, adica scoala este desmnata ca institutie in locul parintilor, si era libera sa ia decizii educationale fara aprobarea parintilor. Parintii si copii nu participau direct la procesul educational, iar mecanisme la care sa apeleze scoala nu existau.
Pana in momentul in care au aparut legi cu privire la frecventarea obbligatorie a unei scoli, elevii care nu puteau tine pasul cu scolile publice, cu curriculum-ul lor uniform, puteau fi abandonati de catre acestea. Rareori parintii au pus la indoiala autoritatea scolii sau practicile ei din acest punct de vedere. Totusi, legile de frecventare obbligatorie a unei scoli cereau includerea tuturor copiilor. Dar chiar si asa, copiii cu nevoi speciale erau deseori plasati in clase speciale, in felul acesta fiind virtual condamnati la statutul de elevi de categoria a doua. Elevul retardat mintal educabil era izolat de fluxul educational principal. Elevul cu tulburari emotionale era exclus sau spitalizat, iar elevii educabili sau cu afectiuni mentale severe erau tinuti in institutii sau plasati in programe de protectie stabilite de grupuri de parinti sau de agentii private. Majoritatea statelor asigura scoli pentru copii orbi sau surzi, dar programele pentru copiii cu handicap fizic sunt extrem de limitate.
Recente cazuri inaintate tribunalelor si legislatia (atat federale cat si statale) au schimbat puterea de decizie a scolilor. Copiii cu nevoi educationale speciale nu mai pot fi plasati in clase de tratare fara acordul parintilor. Inainte de a discuta despre litigiile si legislatia responsabile de aceste schimbari, este important sa descriem influentele timpurii care au condus la practicile scolilor de a clasifica elevii.
Trei factori majori si interrelationati care erau responsabili pentru aceste practici, s-au dezvoltat in timpul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului XX. Unul dintre factori a fost fluxul de copii imigranti nevorbitori de limba engleza in timpul secolului al XIX-lea. Desi scolile publice nu erau pregatite sa se ocupe de educatia acestor copii, legi cu privire la frecventarea obligatorie a unei scoli le impunea acest lucru. Raspunsul scolii a fost crearea de scoli “de ocazie”, care asigurau copiilor de imigranti capacitati si cunostiinte fundamentale, necesare intrarii la o scoala publica. Deci, inca de la inceput a esistat o politica de separare a copiilor cu nevoi educationale diferite.
Un alt factor a fost industrializarea tot mai accentuata a societatii. Industrializarea se parea ca cere o diferentiere de abilitati care nu era asigurata de curriculum-ul uniform al scolilor obisnuite. Industrializarea a introdus de asemenea conceptul de diviziune a muncii( la profesori) in scoli si de classificare a elevilor in functie de abilitati. Tinta fiind educarea pentru a satisface nevoile muncii in societatea industriala, nu era incurajator sa educi forta de munca handicapata sau apartinand unei alte minoritati si in consecinta acestia nu erau valorificati. Scolile mari care imparteau copiii in functie de capacitatile lor erau privite ca fiind eficiente. Clasificarea elevilor in functie de capacitatile acestora a devenit un concept la indemana pentru a grupa o populatie destul de diversificata.
In cele din urma, dezvoltarea de teste de masurare a reusitelor scolare si de aptitudini standardizate a incurajat clasificarea elevilor. Mai mult decat orice alt factor, aceste teste au contribuit la cresterea programelor de educatie speciala si au dus la excluderea copiilor cu performante scolare slabe. Testul Binet-Simon a fost dezvoltat in Franta in 1905 pentru a prevedea performantele scolare. Acest test a fost tradus ulterior in mai multe limbi; in engleza a fost tradus pentru prima data in 1908 de catre Henry Goddard. Rezultatul stradaniei lui Goddard a fost testul Binet standard, de inteligenta , publicat in 1916. Este folosit si astazi cu mici modificari. Altele precum acesta au fost adoptate la scara larga si au devenit unelte esentiale de diferentiere a capacitatilor elevilor. Copiilor care aveau rezultate slabe la aceste teste li se aplica eticheta de”moron”(cota de inteligenta de 50-75%, putin deasupra nivelului de imbecil) si erau imediat plasati in programe speciale. In zilele noastre un procentaj mai ridicat de astfel de copii sunt classificati drept retardati di punct de vedere mintal.

Primele eforturi de educare a copiilor cu nevoi speciale

Copiii cu nevoi speciale sunt plasati in clase speciale, doar spre a descoperi ca pana acum nu a fost pus la punct un curriculum relevant pentru astfel de clase. Curriculum-ului de educatie speciala nu i s-a acordat atentie pana in anii 50. Sub conducerea lui Samuel Kirk de la Universitatea din Illinois si altele, s-au stabilit programe universitare de pregatire a profesorilor si programe de cercetare a educatiei speciale, marcand inceputul unei noi ere.
In plus, cateva state precum New York si Massachusetts au adoptat acte legislative obligatori de educatie speciala. Majoritatea statelor au adoptat o legislatie permisiva care ingaduia, dar nu pretindea districtelor scolare sa procure programe de educatie speciala. Totusi guvernele federale si cateva guverne statale au inceput sa investeasca bani in programe de asistenta pentru extinderea acestor servicii. In felul acesta munca de temelie pentru trecerea la legislatia obligatorie a fost depusa.

Pro si contra in clasificarea si plasamentul in educatie speciala

Dezbaterile din jurul clasificarii si plasamentului copiilor cu nevoi spciale in educatie au fost dintotdeauna furtunoase. Aparatorii acestei practici reprosau: (1) Procedurile de clasificare impiedica scolile sa faca fata ratei mari de talente si interese pe care copiii le aduc la scoala. (2)Exista diferente in comportamentul elevilor si in rezultatele lor, iar din a-i trata pe toti la fel nu obtine nimeni nici un beneficiu. (3) Clasificarea face mai usoara munca dascalilor si a administratorilor. Grupand copiii in functie de nevoile lor speciale si de capacitatile lor , educatorii exploateaza cel mai bine timpul tuturor. Ei se pot concentra asupra nevoilor speciale a anumitor copii fara a fi distrasi de nevoile unui grup extrem de diferit. (4)Utilizarea unei scheme de classificare la nivel local impiedica districtul scolar sa adune fonduri de la stat pentru servicii de educatie speciala.
Oponentii acestei practici sustin: (1) Programele de educatie speciala sunti ingale; ele rasplatesc pe unii si pedepsesc pe altii. De asemenea, o data plasat intr-o clasa speciala, poate fi dificil pentru un copil sa se intoarca la curentul educational principal. (2) Clasificare copiilor in categorii speciale atrage dupa sine suprageneralizarea si presupune ca exista un grup omogen, ceea ce nu este adevarat. (3) Hazardul in clasificarea gresita si plasament inadecvat sunt reale. In cazul Hobson versus Hansen(1964), tribunalul a aflat faptul ca deseori copiii apartinand unui anumit tip de minoritate erau inclusi in grupurile inferioare atunci cand erau classificati in functie de capacitati. Clasificarea si plasamentul special au impartit elevii in functie de rasa si clasa sociala, ducand la acuzatii de opresiune rasiala si de nivel social. In cercetarile lor, Mortimer Garrison si Donald Hamill au descoperit ca un mare numar de elevi care puteau destul de bine sa functioneze in clase obisnuite au fost plasati in clase pentru handicapati. Ei au cuncluzionat ca “a purta eticheta de retardat este destul de rau, dar sa o porti din cauza unui plasament discutabil sau total gresit este o situatie intolerabila”. (4) Clasificarea poate fi o scuza pentru personalul scolii cand elevii pica examene sau nu fac nici un progres.

Descoperiri ale cercetarilor asupra efectelor clasificarii si
plasamentului educational;
Excluderea copiilor din scoala

Exista putine dovezi empirice privind efectele excluderii copiilor din scoala. Dupa parerea noastra, lipsa de dovezi este in principal atribuita la doi factori. Primul ar fi ca acesti copii exclusi nu apar in mostrele de cercetare. Ei devin un grup dificil de identificat iar studiile legate de scoala publica au fost terminate. Al doilea este faptul ca efectelor excluderii din scoala li se adauga variabile personale, sociale si economice. Deseori copilul din grupul socio-economic inferior sau dintr-un alt grup minoritar are probleme in a invata si a intruni cerintele scolii. De aceea este foarte dificil sa izolezi variabilele excluderii de cele care intervin pe langa aceasta. Putinele studii care au avut ca variabila excluderea (suspendarea) indica faptul ca ea intarzie rezultatele.
Fie ca elevii sunt plasati in clase speciale, fie ca sunt trimisi acasa pentru comportament nepotrivit, consecintele exmatricularii pot fi devastatoare pentru ei. Acest lucru este in mod special adevarat intr-o societate in care rezultatele academice sunt premisa succesului in viata.


Gruparea pe baza capacitatilor:

Raspunsul scolii la studentii care necesita educatie speciala a fost sa-i excluda sau sa-i puna in clase speciale.Practic in acest format elevii obisnuiti si cei cu nevoi speciale nu interactionau. O mare majoritate de educatori sustin ca din interactiunea in clasa a acestor doua grupuri nu trage nimeni nici un folos si astfel sustin practica separarii. Totusi, studiile indica faptul ca a grupa elevii pe baza capacitatilor lor nu imbunatateste performanta scolara, si se pare ca nu exista suficienta cercetare pt a sustine aceasta practica. In consecinta, ea a mai fost abandonata. Limitarea gruparii pe baza capacitatilor este legata de ;(2) sortarea elevilor ar trebui sa aiba o baza rationala , iar masurarea rezultatelor prin teste este un aparat de grupare logic; si (3) o cantitate relativ mica de capacitaati de deplasare a elevului intre grupuri este de asteptat de indata ce sortarea a avut loc. Astfel de supozitii rezulta intr-o experienta a scolii relativ marginita pt acei studenti care sunt in grupurile mai inferiore sau de jos. Mai mult decat atat, nu se acorda nici un dram de recunoastere faptului ca factori sociali, culturali si de ocazie interactioneaza pt a determina succesul scolar. Pe langa asta, testele de masurare a competentelor nu iau in considerare astfel de factori.

Eficacitatea programelor de educatie speciala


Exista doua intrebari centrale in a determina eficacitatea programelor de educatie speciala: sunt programele de educatie speciala si gruparea in functie de capacitati abordari eficiente pt educarea copiilor cu handicap de invatare? Ce dovezi empirice exista pt a sustine aceste practici? Abundenta de cercetare in aceasta zona este defectuoasa din cauza problemelor metodologice, incluzand o lipsa de control experimental, confuzia inconjurand definitia a ceea ce constituie gruparea copiilor in clase diferite, si masuri de schimbare care difera de la un studiu la altul. Generalizarea este aproape imposibila.
Cercetarile relevante pot fi impartite in doua seturi de date. Studii de programe pt copii cu probleme grave (acustice si copii educabili si\sau aceia cu coeficient de inteligenta sub 25) au aratat ca interventilei cu atentie planificate si programele de educatie speciala pot aduce beneficii substantiale acestui grup. Un alt set de date in urma cercetarii claselor speciale cu copii cu handicap usor si altor copii cu handicapuri mai putin definite arata concluzii destul de diferite. Dintre aceste studii, acelea riguros planificate au indicat consistent faptul ca acele clase pt cei usor retardati sau cu dereglari emotionale usoare nu au obtinut beneficii educationale mai mari decat clasele obisnuite , si ca programele de educatie speciala nu pareau ca avantajeaza acesti copii atunci cand progresele lor erau comparate cu cele ale elevilor cu handicap din clasele normale. Aceste descoperiri au prezentat un paradox in ceea ce priveste disponibilitatea in educatia speciala de mai multi bani per elev, de clase mai mici si programe specializate.

De ce educatia speciala nu este speciala

Programele de educatie speciala nu sunt “speciale” in scolile publice. De obicei aceste programe sunt considerate un adaos la educatia obisnuita si mult prea des sunt considerate a fi “nu parte din” sau “separate de”curriculum-ul obisnuit. Chiar si cu extinderea unei baze de cunostiinte si cu un fundament empiric , programele de educatie speciala deseori sufera de o lipsa de prestigiu in structura sistemului scolar. Cativa factori interactioneaza si mentin statutul scazut al acestor programe. Primul si cel mai important , administrarea eductiei speciale (profesori, supraveghetori si alti administratori) este marginala administratiei scolilor publice. Clasele obisnuite si elevii lor sunt principala ingrijorare a scolilor publice. In al doilea rand, elevii din clasele speciale sunt “elevi problema” cu care profesorii din clasele obisnuite nu se pot descurca. Programele de educatie speciala pot deveni “terenuri accidentate” pt copiii care sunt respinsi din cauza nivelului lor scazut de adaptare si a problemelor comportamentale. In al treilea rand
Nu toti profesorii sunt educati sa raspunda la toate handicapurile. In al patrulea rand, ambiguitatea simptomelor, in mod special in cazuri de handicap emotional si multe probleme neurologice, duc la dificultati in a recomanda programe educationale adecvate. Rezultatul final este ca programele de educatie speciala nu primesc atentia speciala sau sprijinul care s-ar crede ca il primesc.
Totusi, comportamentale pot fi schimbatoare. Din 1970 legislatia si deciziile tribunalelor au avut in vedere unele din aceste probleme. Transferarea unui copil intr-o clasa speciala acum trebuie sa se bazeze pe evaluarea functionarii intelectuale a copilului si a comportamentului sau de adaptare. Unele state precum Illinois specifica necesitatea de referinte pt educatori speciali, in conformitate cu handicapul copiilor cu care ei intentioneaza sa lucreze.

Dreptul la educatie si la o educare adecvata

In anii 70 polemica a devenit un instrument important in redefinirea obligatiei scolilor publice de a se ocupa de educatia copiilor cu handicap. Desi conceptul de “drept la educatie “ a fost stabilit de timpuriu in istoria americana a educatiei, conceptul s-a restrans cu timpul.
Unul dintre primele cazuri inaintate unei curti a fost “Asociatia Pennsylvania pentru copii retardati versus Commonwalth din Pennsylvania”, aici referindu-ne la el ca PARC. Procesul a fost inaintat in numele a 13 copii retardati mintal din statul Pennsylvania, carora li s-a negat accesul la o scoala gratuita publica cu program de zi, desi Constituta statului includea un angajament de educare a tuturor copiilor. In 1971 a fost emis un ordin judecatoresc preliminar, cerand ca statul sa educe toti cetatenii lui si declarand ca accesula la facilitati de educatie nu putea fi negat elevilor retardati mintal. Tribunalul a oronat de asemenea ca tuturor copiilor di statul respectiv sa li se asigure dreptul la educatie publica gratuita di septembrie 1982.
Decizia PARC era fundamentata pe principii constitutionale si statutorii. Ordinul declara ca sectiuni din legile statului, care permiteau excluderea copiilor care erau educabili, erau in conflict cu angajamentul statutar al statului de educare a tuturor copiilor, indiferent de capacitatile lor. Aceasta a fost prima decizie a unui tribunal care a tratat excluderea copiilor handicapati.
In timp ce procesul PARC era in curs de derulare, un altul a fost initiat. Mills versus Consiliul de educatie din districtul Columbia, un proces initiat in numele a sapte copii scolari care au fost exclusi di scoliile districtului Columbia, deoarece fusesera identificati ca fiind retardati mintal, hiperactivi, cu tulburari emotionale sau ca manifestand probleme comportamentale. Acest caz a inclus copii

districtul Columbia sustinea ca nu era capabil financiar sa isi asume responsabilitatea de a educa toti copiii din jurisdictia sa. Presedintele juriului a respins scuza de dificultate economica, argumentand ca este inadmisibil ca problemele financiare sa impovareze mai mult copiii handicapati decat pe cei normali. Judecatorul a mai ordonat de asemenea ca nici un copil sa nu fie exmatriculat dintr-o scoala fara sa i se asigure alternative educationale adecvate.
Aceasta decizie s-a bazat in primul rand pe “Clauza de protectie egala” si pe “Clauza de proces de drept” (Due Process Clause) a Constitutiei Statelor Unite (Amendanentul 5 si 15), care declara faptul ca o data ce un stat si-a asumat obligatia de a asigura educatia unora dintre cetatenii sai, trebuie sa o asigure in mod egal tuturora. Cazul Mills este important datorita bazei sale constitutionale si datorita faptului ca a extins decizia PARC de a include o vasta categorie de copii care erau frecvent exclusi din scoli.




Evaluarea psihometrica a copiilor diferiti din punct de vedere cultural

Timp de decenii protectia drepturilor copiilor in identificarea si clasificarea handicapului lor a fost un subiect controversat, dar controversele din jurul acestui subiect nu au devenit publice pana in anii 60. Punctul central al acestei controverse a fost intrebarea daca testele psihometrice standardizate evalueaza copiii in functie de normele potrivite, si daca ele esueaza in acest proces , rezultatul este clasificarea incorecta a unui numar disproportinat de copii minoritari ca fiind retardati mintal?
O cercetare ampla si riguroasa efectuata de Jane Mercer a confirmat faptul ca testele psihometrice au predilectii culturale si eticheteaza un numar disproportionat de mare de copii apartinand minoritatilor ca fiind sub nivelul intelectual normal. Ea reclama faptul ca bazarea scolilor doar pe teste psihometrice violeaza dreptul copiilor de a fi evaluati intr-un context normativ adecvat, de a fi priviti ca persoane multidimensionale , de a fi educati complet si liberi de etichete care stigmatizeaza si de a fi diferiti din punct de vedere cultural. Mercer recomanda :
1. testele IQ si\sau cele psihometrice sa fie completate de evaluari ale competentelor copilului si a comportamentului sau in afara scolii. Comportamentul de adaptare al copilului este “capacitatea copilului de a interpreta roluri sociale potrivite persoanelor de varsta si sexul sau intr-o maniera care intruneste asteptarile sistemului social din care el face parte”.
2. factorii socioculturali sunt in mod sistematic luati in considerare in interpretarea rezultatelor clinice. Testele psihometrice sunt anglocentrice si au tendinta sa masoare trecutul si contextul din care provine individul. Deseori copiii apartinand unei minoritati nu au avut parte de experientele necesare pentru a obtine rezultate bune la aceste teste.
3. numai copiii care se inscriu in ultimile 3% la testele IQ sa fie clasificati drept retardati mental educabili. Copiii cu rezultate la limita sa fie priviti sub nivelul normal, mai degraba decat retardati.

Impactul dezbaterilor asupra procedurilor de evaluare. Dezbaterile au jucat un rol important in aducerea de modificari drastice in evaluarea copiilor handicapati. Problemele de politica ridicate in cercetarile lui Mercer, care de fapt cereau drepturile copiilor handicappati de a fi evaluati ca persoane multidimensionale, au fos partial stabilite de cazuri precum “Diana versus Consiliul de educatie al statului” (1970) si “Larry P. versus Riles” (1972).
“Diana versus Cosiliul de educatie al statului” a fost o decizie emblematica. Privea problema folosirii gresite a testelor psihometrice , care a fost initial ridicata de “Hobson versus Hansen”(1967). In Monterey County, California, in 1972, a fost inaintat un proces care reclama faptul ca noua copii americani de origine mexicana, a caror prima limba a fost spaniola, au fost evaluati inadecvat. Acestor copii li s-au dat teste de inteligenta scrise in limba engleza. Apoi, pe baza rezultatelor lor, au fost repartizati in clase pentru cei retardati mintal educabili. Tribunalul a hotarat ca acesti copii sa fie testati din nou in limba lor materna. Rezultatele testelor au indicat ca sapte din cei noua copii au obtinut punctaje peste intreruperea serviciilor EMR. Tribunalul a hotarat ca scolile districtului sa reevalueze toti copiii de origine mexicana si chineza in limba lor materna si sa fie rectificata distribuirea gresita in clase speciale. In aceste cazuri testele de inteligenta anglocentrice erau lipsite de consideratie din punct de vedere cultural si partinitoare din punct de vedere lingvistic.
Un caz de importanta egala a fost “Larry P. versus Riles”(1972). Si acest caz a fost inaintat unui tribunal din California si a pus la indoiala repartizarea elevilor de culoare in clase EMR pe baza rezultatelor lor la testele psihometrice. Elevii de culoare reprezentau doar 28,5% din totalul de elevi ai districtului, dar 66 % din totalul de elevi ai claselor EMR erau de culoare. Era un indiciu limpede de prejudecata. Tribunalul a hotarat sa interzica districtului folosirea rezultatelor testelor IQ ca si criteriu primar de plasament EMR. Totusi tribunalul a fost reticient in a oferi despagubiri elevilor plasati anterior in clasele EMR.
Aceste cazuri au influentat legislatura din California de a cere reforma tehnicilor de evaluare. Acum este obligatoriu in acest stat ca testele sa fie efectuate doar cu acordul parintilor si in limba materna a copilului. De asemenea, evacuare trebuie sa ia in considerare istoria evolutiei copilului, performantele sale academice si comportamentul de adaptare in interiorul si in exteriorul scolii. Alte state precum Illinois au adoptat politici de evaluare si proceduri asemanatoare.




Procese de drept in luarea de hotarari educationale

Inca de la sfarsitul anilor 60, o serie de decizii marcante ale tribunalelor au extins drepturile copiilor handicappati si au concentrat atentia lor pe proces de drept. Istorica decizie “In re Gault” (1967) a stimulat preocuparea publica asupra drepturilor copiilor si lipsa de garantii constitutionale pentru copii. Acest caz, inaintat curii supreme din Arizona de catre parintii unui baiat de 15 ani, trata aplicare proceselor de drept in timpul adjudecarii fazei de proceduri de tribunal pentru minori. Baiatul care era eliberat pe cautiune la momentul respectiv, a fost luat in custodie alaturi de un alt tanar in urma unei plangeri verbale depuse de un vecin. Parintii tanarului nu fusese anuntati la momentul respectiv. Petitia inaintata impotriva baiatului continea putine, daca nu, chiar deloc dovezi si nu a fost aratata parintilor. De asemenea, reclamantul nu a fost prezent sa depuna marturie. In urma deciziei judecatorului, baiatul s-a intors acasa.
Decizia finala declara ca tinerii sub varsta de 21 de ani aveau dreptul la aceleasi privilegii si la procese de drept cu masuri de protectie la fel ca adultii, asa cum garanta al 14-lea amendament. Se specifica de asemenea: copilul si parintii sai trebuie sa fie instiintati in scris in legatura cu adtierea programata. Copilul are dreptul de a fi reprezentat de un avocat, de a nu vorbi, de a confrunta si examina martorii impotriva sa. Decizia a avut implicatii rasunatoare pentru situatii care implicau probleme similare precum dreptuile copilului la proces de drept in cazul in care era exmatriculat din scoala.
Amendamentul educatiei din 1974 (drept public 93-380) a fost una dintre primele articole de legislatie federala cu privire la educatie, care priveau masurile de protectie pentru copiii cu handicap. Legislatia cerea ca statul si administratia locala sa asigure proceduri de proces de drept pentru copiii cu handicap si parintii lor, care sa includa scopul de a oferi opurtunitati educationale complete tuturor copiilor handicapati si sa stabileasca un orar pentru realizarea acestor obiective.
In timp ce P.L. 93-380 era in dezbateri la Congres, state progresiste precum Michigan si Massachusettes, au trecut legislatii reformate de educatie speciala (Actul obligatoriu de educatie speciala din Michigan, 1971, apoi Actul de comprensiune pentru educatie speciala, 1974). Aceste eforturi, atat la nivel national, cat si la nivel statala au continuat sa sustina drepturile copiilor handicapati si au pus temeliile unei legislatii federale comprensive.

Actul de educatie pentru toti copiii handicapati (1975)

In 1975 Congresul a trecut P.L. 94-142, pe care istoricii viitorului cu siuguranta il vor considera cel mai important si rasunator articol de legislatie federala in ceea ce priveste zona educatiei speciale. Aceasta lege poate si considerata “Legea drepturilor” pentru copiii handicapati. Pentru prima data, Congresul a asigurat alocarea de bani federali care sa fie cheltuiti de agentiile educationale de stat in asa fel incat districtele scolare sa poata furniza educatie speciala copiilor care aveau nevoie de ea.
P.L. 94-142 intentiona sa (1) asigure tuturor copiilor cu handicap sub varsta de 3 ani educatie publica gratuita si adecvata, care sa includa educatie speciala si servicii relationale care sa intrunesca nevoile lor unice; (2) sa asigure drepturile de a fi protejati tuturor copiilor handicapati si parintilor lor; (3) sa asiste statul si localitatile in a asigura educatie tuturor copiilor cu handicap; (4) sa asigure eficienta eforturilor de a educa acesti copii. La vremea trecerii la cele mai sus mentionate, existau peste 8 milioane de copii cu handicap in S.U.A.; din acest grup, 1,75 milioane de copii nu primeau niciun fel de educatie formala, iar 2,5 milioane se estima ca nu primeau decat educatie inadecvata.
Regulamentele federale care erau substantial legate de lege, defineau si clasificau copiii cu handicap dupa cum urmeaza:
1. Redardati mental- un copil care este semnificativ sub nivelul intelectual general mediu, functionand in nod curent cu deficite in comportamentul de adaptare si manifestandu-se in perioada de devoltare cu afectiuni de performanta in educatie.
2. Copii cu afectiuni auditive- un copil care sufera de disfunctii de auz, cu un permanent zgomot in auz care ii afecteaza performantele educationale, dar care nu este inclus in definitia de surd.
3. Surd- un copil cu disfunctii auditive atat de severe incat auzul sau este nefunctional pentru scopurile performantelor educationale.
4. Disfunctii de vorbire- un copil care manifesta dereglari de comunicare precum balbaire, incapacitatea de a articula corect, defectiuni de limbaj care ii afecteaza performantele educationale.
5. Copii cu handicap vizual- un copil care are un defect de vedere, care, chiar si dupa corectii ii afecteaza performantele educationale. Termenul include copii cu vedere partiala si orbi.
6. Copii cu dereglari emotionale severe- un copil care manifesta pe o perioada lunga de timp si la un nivel ridicat urmatoarele caracteristici
• O incapaciteate de a invata care nu poate fi explicata prin factori intelectuali, senzoriali sau de sanatate.
• O incapacitate de a construi sau de a mentine relatii interpersonale cu semenii de varsta lui sau cu profesori.
• Tipuri de comportament si sentimente inadecvate care il impiedica sa fie normal; o tendinta de a dezvolta simptome fizice sau temeri asociate cu probleme personale sau scolare. Termenul include copii cu probleme de autism, schizofrenici si cu disfunctii emotionale, dar nu pe cei neadaptati in societate.
7. Copii cu afectiuni ortopedice- un copil cu afectiuni ortopedice severe care ii afecteaza performantele educationale. Termenul include disfunctii cauzate de anomalii congenitale (spre exemplu poliomelita…..)
8. Copii cu probleme de sanatate- un copil care sufera de lipsa de putere fizica, vitalitate sau alerta cauzate de probleme acute sau cronice de sanatate: probleme cardiace, tuberculoza, febra reumatica, nefrita, anemie si toxiinfectii.
9. Copii cu incapacitate de invatare- un copil care are o disfunctie intr-unul sau mai multe procese psihologice implicate in intelegerea sau utilizarea limbajului oral sau scris, care se manifesta printr-o capaciatete defectuasa de a asculta, gandi, vorbi, citi, scrie, desparti in silabe, sau de a face calcule matematice. Termenul include copii cu probleme de invatare rezultate din handicapuri de tip vizual, auditiv sau locomotor, din retard mental, din dezavantaje culturale, economice si de mediu.
10. Copii cu handicap multiplu- un copil care manifesta doua sau mai multe afectiuni, severe prin impact, care ii afecteaza semnificativ capaciatetea de a beneficia de programe educationale.

P.L. 94-142 a avut potentialul unui impact rasunator asupra politicii educationale generale a tuturor copiilor cu handicap. A extins semnificativ drepturile copiilor si a plasat responsabilitate substantiala agentiilor educationale care slujeau copiii cu handicap. A procurat sprijin financiar si oportunitatea de a largi spectrul serviciilor de sprijin din scoala.De asemenea specifica si dadea asigurari ca parintii vor fi implicati in a stabili programe educationale pentru copiii lor. A reinnoit atentia publicului si a reinfortat conceptul de abordare individualizata a invatarii.
In acelasi timp, P.L. 94-142, ca multe alte articole de legislatie federala, avea probleme de fundament, a generat mari sperante si a stimulat controversele. In momentul in care presedintele Gerald Ford a semnat legea, a avertizat ca nivelele fondate nu erau posibile in curentul fiscal si constrangerile sale de la momentul respectiv. Acest avertisment in legatura cu autorizarea nerealista de fonduri a dezamagit sperantele grupurilor afectate. Pe langa asta, cateva grupuri de parinti si educatori speciali erau entuziasmati de noua legislatie, dar altii se temeau de faptul ca regulamentele federale crescande erodau controlul local asupra scolilor. Guvernul federal a plasat agentiilor de educatie o resposabilitate doar pentru a observa ca cerintele erau intrunite doar de agentiile educationale locale si era vazuta ca o imposibilitate neobisnuita de control federal asupra agentiilor de educatie ale statului si asupra programelor lor.
Trecerea la P.L. 94-142 a avut un profund impact asupra serviciilor de asistenta sociala in scolile publice. Asistentii sociali erau numiti ca facand parte din serviciile relationale necesare pentru a ajuta copiii cu handicap sa beneficieze de educatie speciala.Pentru prima data, asistentilor sociali li s-a acordat recunoastere a contributiei lor in procesul educational.
Legea specifica faptul ca asistentii sociali trebuie sa furnizeze servicii care includeau:

1. Pregatirea istoriei sociale si de devoltare a copiilor handicapati
2. Asigurarea de servicii de consiliere in grup si individuale copilului si familiei
3. Incercarea de a rezolva aceste probleme in contextul de viata in care traia copilul (casa,scoala si comunitate) si care ii afectau adaptarea la scoala
4. Mobilizarea de resurse in scoala si comunitate pentru a facilitate copilului obtinerea de beneficii maxime din programul educational in care era implicat.

Includerea asistentei sociale ca serviciu de relatii nu numai a intarit imaginea serviciilor sociale in scoli,dar de asemenea a verificat tendinta administratiilor scoale de a privi asistenta sociala ca fiind marginala fata de functiile principale ale scolii. Legea a facut posibile noi pozitii disponibile pentru asistentii sociali in scoli si le-a plasat responsibilitatea de a-si reevalua aptitudinile,modalitatile de interventie si nevoile de invatare in legatura cu copiii cu handicap.

Principii si asigurari ale P.L. 94-142

Urmatoarele 7 principii enuntate in P.L. 94.142 au implicatii importante pentru asigurarea de servicii sociale si mobilizarea multidisciplinara in scolile publice.

Principii

1. Identificarea copiilor. Toti copiii cu handicap care au fost exclusi in trecut din scoli si care sunt in limitele obligatorii de varsta pentru frecventarea unei scoli trebuie sa fie localizati si sa li se furnizeze servicii adecvate de educatie. Tuturor statelor li se pretinde sa implementeze proceduri pentru identificarea acestor copii si sa informeze pe parintii lor in legatura cu programele disponibile.
2. Testarea nediscriminatorie. Elevii care sunt luati in considerare pentru serviciile sociale trebuie sa fie evaluati de o echipa multidisciplinara care detine cunostinte in legatura cu dizabilitatile specifice. Testele si instrumentele de evaluare trebuie sa fie administrate in limba materna a copilului sau intr-un alt mod de comunicare. Evaluarea ar trebui sa includa comportamentul de adaptare al copilului in mediul sau natural (casa,comunitate,teren de joaca). Niciun test nu poate fi folosit ca unic criteriu de a determina plasarea copilului in programe sociale.
3. Programe de educatie individuala (IEP). Fiecare elev cu handicap trebuie sa detina o declaratie scrisa cu privire la educatia sa,care sa includa: Nivelul actual de educatie al copilului; obiectivele anuale,care sa contina obiective instructionale pe termen scurt; Servicii specifice educationale si de relatie care sa i se asigure elevului si masura in care elevul va fi capabil sa participe la programe educationale obisnuite; timpul de initiere si durata serviciilor; criteriile de determinare cel putin anuale,in cazul in care obiectivele sunt atinse. IEP este mobilul principal de a asigura educatie de calitate celor cu handicap. Exista 5 pasi esentiali in dezvoltarea acestui program: identificarea problemei de invatare,referate catre echipa multidisciplinara,diagnosticare si evaluare,declararea IEP si evacuare sau monitorizarea IEP.
4. Medii mai putin restrictive. In masura cea mai mare cu putinta,elevii cu handicap,inclusiv aceia care sunt in institutiile private sau de stat,trebuie sa fie educati alaturi de copiii fara handicap. Despartirea copiilor cu nevoi speciale de mediul educational obisnuit poate sa aiba loc numai cand natura severitatii handicapului este intr-atat incat programul obisnuit si clasele cu sustinere suplimentara si servicii speciale nu pot sa conduca la rezultate satisfacatoare. Scoala trebuie sa ofere o alta paleta de plasamente alternative. Modelul Cascade piramidal al lui Evelyn Deno,de instruire,include 10 optiuni majore administrative in educatia speciala,de la cele mai integrate,la cele mai segregate aranjamente. De asemenea,sunt descrise 2 tipuri de copii deosebiti. Fiecare tip pretinde variante diferite in functie de gradurile functionale. Mediile in care copiii cu handicap cu varste cuprinde intre 3 si 21 de ani au fost asistati intre doua momente sunt indicate in figura 7.2.

5. Procese de drept procedurale. Parintii copiilor cu handicap trebuie sa fie dinainte anuntati in limba lor materna in legatura cu evaluarea in vederea preplasamentului. Aceasta instiintare trebuie sa includa o explicare a masurior de protectie disponibile pentru parinti, o descriere a actiunilor propuse si a motivelor care au dus la aceasta si o descriere a procedurilor de evaluare. O aprobare scrisa din partea parinrilor este de asemenea necesara inainte ca evacuare sa fie facuta si inainte de a plasa copilul in programe de educatie speciala.

6. Participrea parintilor. Parintii au dreptul de a participa la deciziile de plasament si programe. Au de asemenea dreptul la o audiere impartirla in cazul in care nu sunt de acord cu decizia finala de plasament. Districtul scolar trebuie sa obtina acordul parintilor in scris inaintea evaluarii in scris a copilului. Parintii trebuie de asemenea sa fie informati in legatura cu conferita multidisciplinara a personalului, care trebuie tinuta la o ora si intr-un loc accesibile parintelui. Daca situatia o cere, districtul scolar trebuie sa asiste parintii in a utiliza procesul de audiere, in cazul in care ei nu sunt de acord cu plasamentul copilului.

7. O educatie adecvata. Toti copiii cu handicap trebuie sa beneficieze de servicii adecvate, de personalul si facilitatile necesare pentru a primi oportunitati complete de educatie s iconsultanta. Copiii cu handicap sever necesita rapoarte elev-profesor scazute nivel scazut de varsta in clasa personal adecvat si de baza, materiale si echipamente potrivite si un curriculum asemenea.

Implicatii:

Asistentul social din scoala poate sa asiste la dezvoltarea unei proceduri bazate pe comunitate care sa poate fi utilizata de parinti, agentii si doctori, printre altele, pentru a localiza copii care au nevoie de servicii. El sau ea poate sa explice programele scolii si procedura de referinta la grupuri importante din comunitate. Asistentul social poate de asemenea sa ofere traininng in interiorul serviciilor la profesori si la grupuri importante in identificarea copiilor cu nevoi speciale. Asistentul social din scoala poate furniza date di observatiile sale un studiu de devoltare sociala si o evaluare a comportamentului de adaptare al copilului. Aceste informatii sunt esentiale pentru o imagine ampla a functionarii copilului in medii importante diferite de scoala. Cand aceste informatii sunt combinate cu alte date (cum ar fi testare psicologica) se poate obtine un profil comprensiv.

La conferita multidisciplinara a personalului cu parintii, asistentul social poate sa precizeze obiectivele sale si poate asista la formularea unor obiective instructionale complexe. Asistentul social poate sa furnizeze rezumate ale resurselor culturale, familiale si comunitare ale copilului. Asistentul poate sa specifice muncii cu copilul( de caz, de grup, interventie a familiei) si cum sa fie evaluat rezultatul acesteia. Asistentul poate facilita si implicarea parintilor explicandu-le procesul IEP dinainte de conferita si si adresandu-le intrebari in timpul conferintei.

Asistentul social poate sa participe la identificarea copiilor cu handicap care sunt pregatiti pentru o noua varianta de instruire- una care sa conduca spre normalizzare pe mai departe. El sau ea poate sa adopte o pozitei de lider in formularea si implementarea de noi optiuni de program pentru copii cu handicap. O parte din programul de devoltare include pregati rea copiilor cu si fara handicap sa interactioneze si sa se respecte reciproc. Personalul educational va avea de asemenea nevoie de asistenta in a colabora. Educatorii sociali si cei obisnuiti trebuie sa colaboreze sistematic si sa se consulte daca prioritatea lor este munca. Asistentul social trebuie sa actioneze ca avocat al copilului, protejandu-i drepturile si exprimandu-i nevoile. Un aspect important al acestei munci este facilitarea procesului de tranzitie de la un program educational la altul.

Asistentul social poate informa parintii in legatura cu drepturile lor si ii prega teste pentru proces. El sau ea poate actiona ca mediator cand exista neintelegeri intre parint si reprezentantii scolii. Asistentii pot aranja intalniri intre parinti si personalul educational pentru a facilita clarificari ulteriore.

Asistentul social poate fi instrumentul in a asigura participarea parintilor. Asistentii pot efectua vizite la domiciliu pentru a explica si clarifica natura implicarii parintilor si beneficiile acesteia. El sau ea poate de asemenea sa sa explice ingrijorarile parintilor personalului educational inainte ca astfel de ingrijorari sa devina probleme. Functia de legatura este importanta pentru ca faciliteaza implicarea parintilor in educatia copiilor cu handicap.

Asistentul social poate colabora cu membrii ai echipei multidisciplinare cu privire la dezvoltarea optiuni instructionale adecvate si cerinte pentru variile categorii decopii cu handicap. Cu sprijinul si asistenta echipei, asistentul ar trebui sa monitorizeze periodic programele instructionale pentru a asigura folosirea metodelor potrivite pentru diferite grupuri de copii.

Studiu de caz: Cazul lui Maggie ilustreaza procesul asa cum el este prescris de legea federala , incluzand etapele procedurale si modurile in care serviciile de asistenta sociala pot deveni parte integrata in procesul de luare de hotarari educationale.

download referatul Copii cu nevoi speciale in educatie
0 note
Vizualizari:1890
Dowload:151

Comentarii