Preview
Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice, astfel cum precizează chiar art. 1 din Legea nr. 36/1995, ?constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu legea\". Din aceste dispoziţii legale se poate desprinde şi importanţa deosebită a activităţii notariale şi, implicit, a dreptului notarial.
într-adevăr, societăţile moderne şi cu o solidă economie de piaţă se caracterizează printr-o multiplicare accentuată a raporturilor juridice la care participă persoanele fizice şi tot mai multe persoane juridice. Participarea la viaţa juridică implică, cu necesitate, respectarea unei anumite ordini de drept şi a valorilor ocrotite de aceasta. Datorită acestui fapt actele juridice nu se pot întocmi fără respectarea unor condiţii legale, fie ele de formă, fie de fond.
Unul din marile principii ale dreptului civil este fără îndoială acela al consen-sualismului. Aceasta înseamnă că, în general, simplul acord de voinţă al părţilor este generator de drepturi şi obligaţii corelative. Prin urmare, părţile nu sunt ţinute să recurgă la constatarea raporturilor lor civile sau comerciale printr-un act întocmit în faţa unui notar public. Cu toate acestea, siguranţa circuitului civil recomandă
|